duminică, 17 decembrie 2017

Ce merita sa vizitezi in Napoli


Orasele italiene au toate farmecul lor, insa parca nici unul nu se ridica la nivelul adus de Napoli, astfel ca acesta trebuie inclus pe itinerariile noastre. Surprizele isi asteapta turistii la tot pasul, iar istoria bogata este foarte vizibila, totul incepand de la grecii care au ajuns aici in secolul al 8-lea i.H., pana la bizantini, francezi, spanioli, austrieci, iar fiecare dintre acestia si-au lasat amprenta. Muzee, palate, galerii de arta, biserici, stradute inguste, parcuri, fiecare dintre acestea sunt atractive, motiv pentru care merita sa dai click aici pentru a alege bilete avion Napoli.

Muzeul National de Arheologie
Acest muzeu gazduieste unele dintre cele mai grozave colectii din intreaga lume, iar aici se regasesc primele obiecte excavate din Pompeii. Parterul este dedicat sculpturilor din marmura, in timp ce la primul etaj se gasesc mozaicuri antice, urmand ca la etajul 2 sa se gaseasca colectii cu sculpturi din bronz, alaturi de alte vase, arme, monede si nu numai.

Catedrala Napoli
Aceasta a fost ridicata la finalul anilor 1400, insa infatisarea sa a fost schimbata de-a lungul anilor in urma unor cutremure si restaurarilor aferent. Catedrala reprezinta un adevarat simbol al orasului si se remarca prin arhitectura sa, insa si prin obiectele de arta gazduite la interior, de la picturi ale unor artisti faimosi si pana la sculpturi din marmura si bronz.

Teatro di San Carlo
Cine da click aici la Aerotravel si alege bilete avion Napoli nu are cum sa rateze aceasta atractie intrucat reprezinta cea mai veche casa a operei inca activa din Europa. Constructia a fost finalizata in prima parte a secolului al 18-lea si promite o experienta de neuitat pentru toti cei care isi doresc sa participe la un spectacol organizat. Asadar, Napoli promite o vacanta unica pentru toti cei care aleg sa isi petreaca concediul aici.


miercuri, 6 decembrie 2017

Ce tip de geam se potriveste in locuinta ta


Orice persoana isi doreste sa traiasca intr-o locuinta care sa fie personalizata pana la cele mai mici detalii, dar sa fie si practica, iar in acest sens sunt disponibile nenumarate solutii. Totusi, in cazul renovarii, atunci cand se ajunge la etapa alegerii ferestrelor, situatia se poate complica intrucat cei care nu au cunostinte in domeniu pot fi pusi in dificultate de varietatea din magazine.

Alege triplu
Cele mai multe persoane tind sa opteze pentru termopan, care este cel mai popular la ora actuala in romana, insa cine se va orienta catre geam triplu va avea parte de cateva beneficii importante. In primul rand, acesta este alcatuit din trei foi de sticla si nu doar una singura, motiv pentru care va asigura performante superioara.

Izolare termica si fonica
Unul dintre cele mai importante criterii de care se tine cont in alegerea unei ferestre este reprezentat de izolarea termica, pentru ca doar un grad ridicat poate sa asigure tot confortul necesar in intreaga locuinta. Pe aceasta cale este mai simplu sa se asigure o temperatura stabila la interior, care sa nu fie influentata de catre cea din exterior. De asemenea, izolarea fonica reprezinta un alt avantaj important adus de un geam triplu, pentru ca acesta va tine la distanta toate zgomotele.

Durata de viata
Si durata de viata reprezinta un avantaj, pentru acest tip de geam este mult mai rezistent decat unul obisnuit termopan, iar de-a lungul timpului se va prezenta in cele mai bune conditii, fara sa isi piarda din performante.

Eficienta
Este esential ca geamul sa fie eficient din toate punctele de vedere, astfel ca cel triplu nu va dezamagi la acest capitol. Totodata, raportul calitate – pret adus este mai mult decat atractiv, motiv pentru care oricine poate sa il aleaga pentru a avea parte de cele mai bune conditii.